Războiul cibernetic al României se poartă alături de state din NATO şi UE

0
319

Atacurile informatice par a fi noua armă de război, un război cibernetic între state. Printre acestea se numără şi România. Potrivit lui Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, ameninţările la adresa organismelor NATO sau UE sunt ameninţări şi asupra ţării noastre.

Florian Coldea spune că forţa chinezilor este adunată acum pentru războiul de tip nou, purtat prin intermediul Internetului. Potrivit reprezentantului SRI, până în 2050 China şi-a propus să stăpânească lumea datorită puterii sale cibernetice, notează Q Magazine într-un interviu cu prim-adjunctul directorului SRI. Astfel, puterea Chinei ajunge la 1.500 de diplomaţi chinezi, care operează din 70 de birouri cărora li se mai adaugă alţi 15.000 de studenţi care se duc anual în Statele Unite. Numărul se măreşte cu alţi 10.000 de chinezi care, în cadrul a 2.700 de delegaţii anuale, ajung în SUA.

Coldea consideră că pericolele de acest tip ar trebui dezbătute public. „În mediile apărării şi securităţii statului, ameninţarea cibernetică a devenit una dintre cele mai mari şi mai dinamice la adresa siguranţei României, chiar dacă marea masă a populaţiei nu o percepe încă în adevăraţii ei parametrii“, a spus acesta.

SRI are şi câteva obiective şi direcţii fixate pentru a preveni astfel de atacuri. „Trebuie să adaptăm cadrul normativ şi instituţional la dinamica ameninţărilor specifice spaţiului cibernetic, să securizăm infrastructurile cibernetice naţionale, relevante din punct de vedere al funcţionării corecte a infrastructurilor critice si să asigurăm rezilienţa (rezistenţa la şoc – n.r.) infrastructurilor cibernetice“, a subliniat Coldea. Este pentru prima dată când România adoptă Strategia Naţională în domeniul Securităţii Cibernetice. Din acest document, a detaliat Coldea, vor deriva celelalte aspecte necesare reglementării acestui domeniu.

La câte atacuri este supusă România? Ultima ameninţare serioasă a venit la începutul lunii martie – poate chiar mai serioasă decât Octombrie Roşu -, dar cele minore sunt mai multe. „Zilnic înregistrăm zeci până la sute de incidente cibernetice, însă doar o parte dintre acestea se pot califica drept atacuri informaţionale şi numai un număr foarte redus intră în competenţele SRI […]. De asemenea, SRI a informat instituţiile statului cu privire la mai multe atacuri la adresa acestora derulate de membri ai grupării Anonymous“.

Prim-adjunctul directorului SRI este însă optimist că Internetul nu aduce doar spionaj economic şi război cibernetic. „Spaţiul cibernetic nu presupune însă numai ameninţări, ci şi oportunităţi pentru promovarea intereselor, valorilor şi obiectivelor naţionale“, a completat Coldea.

Sursa: Adevarul.ro

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ


− 2 = 5