Măsuri de prevenire a incendiilor în perioada Crăciunului

0
332

Pentru a evitarea  producerii unui dezastru în pragul Sărbătorilor de iarnă,  membrii  Inspectoratul pentru Situaţii  de  Urgenţă vă sfătuiesc să aveţi în vedere următoarele reguli de prevenire a incendiilor:

– Supravegheaţi jocul copiilor şi asiguraţi-vă că acesta se desfăşoară la vedere şi nu în spaţii închise, cum ar fi: poduri, fânare, adăposturi de animale;

– Eliminaţi din jocul lor artificiile, petardele sau pocnitorile;

– Păstraţi în locuri sigure chibriturile şi brichetele;

– Cumpăraţi bradul de Crăciun cu puţin timp înaintea sărbătorilor, aşezaţi-l într-un recipient cu apă, pentru a evita uscarea accentuată a acestuia; nu trebuie sa uitaţi că pomul de Crăciun, natural sau confecţionat din plastic, se poate aprinde şi arde extrem de repede;

– Nu amplasaţi bradul în vecinătatea surselor de căldură cu flacără deschisă şi în apropierea materialelor combustibile (perdele, draperii etc.);

– Instalaţia electrică a pomului de iarnă trebuie să fie în perfectă stare de funcţionare, evitându-se folosirea instalaţiilor improvizate sau într-o stare avansată de uzură;

– Se va evita punerea în pomul de Crăciun a lumânărilor şi artificiilor aprinse;

– Folosirea artificiilor se va face în locuri unde nu există pericol de izbucnire a unui incendiu;

– Evitaţi, pe cât posibil, să puneţi în brad podoabe combustibile;

– Locurile alese pentru pârlirea porcilor sau amplasarea afumătorilor trebuie să fie la distanţe de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje; pentru orice eventualitate, în imediata apropiere asiguraţi o rezervă de apă;

– Buteliile de gaze utilizate trebuie să fie amplasate la distanţă faţă de arzător, iar furtunurile de alimentare să fie prevăzute la ambele capete cu coliere de fixare şi să nu prezinte fisuri. Se interzice:

– folosirea flăcării pentru verificarea etanşeităţii buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului sau a conductei de gaz; verificarea se face numai cu emulsie de apă cu săpun;

– încălzirea cu flacără a buteliilor ori folosirea acestora în poziţie culcată, răsturnată sau înclinată;

– folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, remize, sub şoproane sau lângă materiale combustibile;

– afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie.

In ceea ca priveşte desfăşurarea slujbelor religioase:

– înaintea începerii acestora, preoţii să atragă atenţia în ceea ce priveşte folosirea lumânărilor;

– uşile de acces şi de evacuare să fie menţinute chiar în poziţie deschisă pentru asigurarea unei evacuări rapide;

– să fie păstrate libere culoarele de evacuare;

– să se asigure dotarea cu mijloace de primă intervenţie;

– să se verifice instalaţiile de alimentare cu gaze, energie electrică şi mijloacele de încălzire, funcţionarea acestora ar fi bine să înceteze odată cu începerea slujbelor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ


6 + = 9